de Frank Herbert
O unealtă primitivă este mai eficientă, decît cea mai îngrozitoare armă, dacă cel atacat este nepregătit.
Bal goni în pădure, dar retragerea sa era doar o tactică vicleană. Acolo simţea că este mai puternic decît adversarul său. Înainta rapid prin desişul ţepos al plantelor necunoscute, până dădu peste un luminiş, care se dovedea perfect pentru realizarea intenţiilor sale.
Şi pentru Cobricht planeta era străină, dar își urmărea duşmanul îndeaproape, fără să ia seamă la împrejurimi. Nici nu luă în seamă ţepii copacilor, se aruncă fără zăbavă la atac în spatele cîinelui robot, care îl urmărea pe adversar.
Odată ajuns în poiană, observă o sclipire în tufişurile din faţa lui. Scoase repede arma sa nimicitoare şi ridică în faţa sa un scut gravitaţional, reţinînd la timp proiectilul rachetă. Imediat însă Bal trase în scut un proiectil de anihilare.
Cobricht doar asta aştepta: de îndată ce terenul dintre ei deveni liber, îndreptă spre adversarul său un fulger pozitronic. Din locul unde se ghemuia Bal, se înălţă un miros usturător. Doar tufişurile ardeau. Bal reuşise la timp să capteze descărcarea în acumulatori. Nu i se clinti nici un fir de păr.
Ripostă imediat. Cu aruncătorul termic topi într-o băltoacă aburindă solul din jurul lui Cobricht.
Acesta îşi sacrifică cîinele, care atrase asupra sa radiaţia şi arse complet, într-o fracţiune de secundă.
Atunci Cobricht îşi îndreptă anihilatorul spre Bal. În jurul acestuia, pe o rază de patrusprezece metri, copacii au încetat să mai existe. Doar armura vibrațională îl protejă pe Bal, care după aceea încercă cu radiaţii de anioni, dar Cobricht trimise împotriva lor cationi.
Între ei se înălţă un zid de flăcări pîlpîitoare ce troznea, pîrîia, bubuia, fulgera!
Bal mări radiaţia şi zona scînteletoare se strecură tot mai aproape de Cobricht, care în schimb întări la maximum apărarea sa antiradiaţii. Pentru ca el însuşi să rămînă teafăr, Bal fu nevoit să îi urmeze exemplul.
Timpul însuși se opri în jurul energiilor care se tensionară, se ciocniră şi balansară, încoace şi încolo între cei doi adversari.
Se eliberau cantităţi uriaşe de căldură, descărcările îşi întindeau limbile de fulgere, curenţii de aer smulseră şi ridicară în înălţimi smocuri de iarbă, pămînt şi nisip.
Bal rămase cel dintâi fără energie. Indicatoarele căzuseră pe zero, iar zona termică se retrăgea încet din faţa lui, încet dar inevitabil. Bal scoase grenada atomică pe care o purta la el, tocmai pentru asemenea cazuri. Era suficientă pentru ca să-şi topească adversarul, împreună cu tot ceea ce îl înconjura pe o rază de zece metri.
**********************
Katunga, şedea cu ţeava sa de suflat în coroana unui arbore, şi vedea că zidul de foc se strînge. Inima i se liniștise. Aruncă o privire oamenilor săi, ce şedeau în copacii din jur, şi lansă un țipăt de luptă. O ploaie de săgeţi otrăvite zburară în jos, înfigânsu-se în cei doi adversari ca în nişte perne de ace.
Grenada căzu pe pămînt. Explodă cu douăzeci de ani mai tîrziu, cînd Katunga, care o luase cu el, ca trofeu, reglă din întîmplare corect combinaţia numerică de declanşare.
Craterul se vede şi azi în Africa de Sud, pe pămîntul Basuto, la nord de munţii Dragoni.
Cuvîntul Basuto în limba Bantu înseamnă „pumnul demonilor”.
