În această fotografie din 1979 două tinere studente iraniene, de stânga, zâmbitoare, țin în mână portretul ayatollahului Khomeini celebrând victoria Revoluției Islamice. Aceste fete își imaginau probabil un viitor mai bun, mai liber, mai drept. Vroiau să scape de Shah, un dictator corupt susținut de Occident.
Problema era reală: Shah-ul era un conducător autoritar, folosea poliția secretă SAVAK pentru tortură și persecuții, trăia în lux excesiv în timp ce mulți iranieni sufereau de sărăcie, iar profiturile din petrol ajungeau în buzunarele companiilor occidentale, nu ale poporului iranian.
Dar soluția aleasă? Ayatollahul Khomeini a instaurat o republică islamică teocratică care a eliminat rapid din putere toți aliații lor de stânga, naționaliști și intelectuali. Mișcările de stânga, socialișii, feministele – toți aceia care luptaseră alături de islamiști împotriva Shah-ului – au fost printre primii care au fost arestați, persecutați sau forțați să plece în exil.
Fetele din fotografie? Drepturile femeilor au fost retrogradate brutal – codul vestimentar strict a devenit obligatoriu, legea familiei care proteja femeile în căsătorie a fost anulată, iar vârsta minimă pentru căsătorie a scăzut de la 18 ani la 13 ani, sau chiar mai mic cu aprobarea instanței.
Au dat foc la casă, au scăpat de șoareci. Dar casa a ars complet.
Europa de astăzi: Același tipar, aceleași greșeli
Acum hai să privim Europa în 2024-2025. Partidele de extremă dreapta câștigă teren peste tot – în Austria, Partidul Libertății a obținut cel mai mare scor de la al Doilea Război Mondial cu 29% din voturi, în Germania, Alternativa pentru Germania (AfD) a devenit al doilea partid ca mărime în Bundestag, în Franța, Adunarea Națională a lui Marine Le Pen a obținut 142 de locuri în parlament.
De ce? Pentru că există probleme reale: imigrație necontrolată, inflație, salariile care stagnează în timp ce prețurile cresc, servicii publice care se degradează, un sentiment că elitele politice tradiționale nu mai ascultă vocea oamenilor obișnuiți.
Sunt șoarecii din casă. Reali, enervanti, necesitând soluții.
Dar în loc să găsim soluții proporționale – reforme ale sistemului de azil, investiții în servicii publice, combaterea corupției, politici economice echilibrate – tot mai mulți europeni votează cu partide care propun să dea foc întregii case.
Cine sunt cei care țin chibriturile
În Germania, AfD e monitorizată de serviciile de informații ca „mișcare extremistă de dreapta confirmată”. Unii dintre liderii săi au fost găsiți vinovați de folosirea intenționată a sloganurilor naziste. Este considerată atât de extremă încât până și Marine Le Pen din Franța – ea însăși de extremă dreapta – i-a exclus din grupul ei parlamentar european pentru că erau prea radicali.
În Austria, Partidul Libertății a fost fondat de foști naziști și vrea să „remigreze” cetățenii austrieci cu rădăcini de imigranți pentru a crea o societate mai „omogenă”.
Aceste partide nu doar că vor să rezolve problemele cu imigrația. Ele sunt euriosceptice, adică vor să slăbească sau chiar să distrugă Uniunea Europeană. Multe sunt pro-Putin. Atacă independența justiției, libertatea presei, valorile democratice fundamentale.
Vor să ardă casa pentru a scăpa de șoareci.
Cum devii complice la propriul dezastru
Iată ce e cu adevărat înfricoșător: multe partide centriste europene tradiționale au început să adopte politici radicale promovate de extrema dreaptă, în special pe teme de imigrație, pentru că văd că aceste mesaje rezonează cu publicul larg.
În Germania, liderul conservator Friedrich Merz, care anterior promisese că nu va coopera cu AfD, a rupt un tabu fundamental în ianuarie 2025 când a trecut o lege în parlament cu voturile partidului extremist. A fost prima dată când un partid democratic centrist german a promovat legislație la nivel național cu sprijinul unui partid extremist de dreapta.
„Cordonul sanitar” – strategia de decenii prin care partidele democratice au refuzat să colaboreze cu extrema dreaptă – s-a prăbușit. Iar când normalizezi extremismul, când îi dai legitimitate, el devine din ce în ce mai puternic.
E ca și cum, văzând că vecinul tău dă foc casei pentru șoareci, tu începi să faci la fel – doar mai încet, cu focuri mai mici – gândindu-te că poate așa vei controla situația. Nu o vei face. Vei arde și tu împreună cu casa.
Lecția din Iran pe care refuzăm să o învățăm
Revoluția iraniană a reunit o coaliție largă – comuniști, naționaliști, liberali, islamiști. Toți voiau să scape de Shah. Dar organizația religioasă lui Khomeini era cea mai bine pregătită, cu o rețea de moschei și instituții sociale. Când puterea a devenit vacantă, islamiștii au umplut vidul.
Shah-ul reprimase dur opoziția de stânga și seculară, dar lăsase opoziția religioasă relativ liberă. Rezultatul? Când regimul a căzut, forțele moderate și seculare erau deja în închisoare sau în exil, iar extrema dreaptă religioasă era în cea mai bună poziție pentru a prelua puterea.
Până în 1988, Khomeini și susținătorii săi înăbușiseră toate facțiunile rivale și consolidaseră puterea. Istoricul Ervand Abrahamian notează că numărul celor executați de curtile revoluționare în perioada de consolidare (8.000 de oponenți între 1981-1985) a depășit numărul celor uciși de regimul royalist în încercarea de a opri revoluția.
Revoluția împotriva dictatorului era justificată. Dar greșeala a fost să lase extremiștii religioși să preia controlul. Și consecințele au fost devastatoare pentru exact aceia care au luptat pentru libertate – femeile, intelectualii, comuniștii, toți cei care visau la o societate democratică.
Ce ar trebui să facem cu șoarecii?
Problemele sunt reale. Nu putem ignora imigrația necontrolată, scăderea nivelului de trai, sentimentul că sistemul nu funcționează pentru oamenii obișnuiți. A spune „totul e bine” când oamenii văd cu ochii lor că nu e – asta e exact calea către extremism.
Dar soluțiile există fără să arzi casa:
Pentru imigrație: Reforme pragmatice ale sistemului european de azil, controale mai eficiente la frontierele externe, redistribuirea echitabilă a solicitanților de azil între statele membre – procesul e lent și complex, dar este singura cale de a gestiona imigrația fără a distruge proiectul european în sine.
Pentru economia: Investiții în servicii publice, salarizare decentă, combaterea inegalității – nu izolare, protecționism și destrămarea cooperării europene.
Pentru democrație: Îmbunătățirea transparenței, combaterea corupției, deschiderea către preocupările reale ale cetățenilor – nu înăbușirea presei libere și a opoziției.
Capcane pentru șoareci. Nu benzină și chibrituri.
Concluzii pentru omul de rând
Când te simți copleșit de probleme, când sistemul pare că nu te ascultă, când frustrarea ajunge la cote maxime – atunci ești cel mai vulnerabil la soluții extreme. La cineva care îți spune: „Dă-i foc la tot și o luăm de la capăt.”
Sună seducător. Sună ca o eliberare.
Dar fetele din Iran care au celebrat victoria lui Khomeini, ca și milioane de iranieni care au susținut revoluția pentru motive legitime, pot să ne spună acum: prețul pentru alegerea extremismului ca soluție la autoritarism a fost un alt tip de autoritarism, adesea mai brutal decât cel anterior.
Europa are probleme. Dar Europa are și democrație, stat de drept, libertate de expresie, drepturi fundamentale. Când votezi cu cineva care promite să „rezolve” problema aruncând toate acestea la gunoi, nu votezi pentru o soluție. Votezi pentru a-ți da foc la propria casă.
Și după ce casa arde, nu mai contează că ai scăpat de șoareci. Nu mai ai unde să locuiești.
Nu repeta greșelile trecutului. Nu îți da foc la casă pentru câțiva șoareci!
