Vă propun astăzi o traducere literară în adaptare proprie a versurilor melodiei „La guerra di Pietro” de Fabrizio De Andrè. Este melodia sa cea mai cunoscută, iar autorul s-a inspirat la rândul său din poezia lui Arthur Rimbaud „Le dormeur du val” din 1870 și din poezia „Dove dorme l’avvoltoio” de Italo Calvino scrisă în 1958.
Poezia vorbește despre anti-eroul Petru, soldat care pleacă într-un război obligat de datorie și care datorită ezitării sale este ucis. Este considerat un imn împotriva războiului și a vieților irosite în bătălie.
Războiul lui Petru Dormi îngropat în câmp de secară Vegheat de florile de primăvară. Nu-s trandafirii, nici chiparoșii, ci te acoperă mii de maci roșii. „Vreau ca să văd sterlici de lumină pe umerii râului de apă scăldați nu hoituri umflate ale unor soldați prinși în vâltoarea morții haină” Așa ai plecat prin fulgii ce cad Împreună cu alții în drumul spre iad Tot înainte spre cruciadă În vreme ce vântul scuipă zăpadă. Oprește-te Petre, oprește-te acuma Și-ascultă vântul cum se zbuciumă! Cum povestește despre cei morți Ce-o cruce primiră pentru-a lor sorți. Dar marșul e surd și timpul la fel, Tot înainte, te-avânți sprintenel Și-ajungi să treci în altă țară Într-o zi caldă de primăvară. Împovărat de-a războiului jale, Zărești un om departe în vale, Cu simțăminte-asemănătoare, Doar uniforma-i de altă culoare. Oprește-te, Petru, ochește și trage! Nu-i da timp milei a te distrage! Trage și pușcă-l până se frânge, Înțepenit într-o baltă de sânge. „Oare să trag în frunte sau piept? De ce să moară, așa pe nedrept? Cât timp și viață rămâne oare Până se stinge un ochi care moare?” Dar gându-i prea lung, decizia-i largă El te zărește, se sperie, aleargă Spre arme în goană se năpustește Și cu plumbi reci te răsplătește. Fără un strigăt tu ai căzut Și într-o clipită ai priceput Că nici păcatele n-ai când ați plânge Până ce viața din ochi ți se stânge. Fără un strigăt tu ai căzut Și într-o clipă ai priceput Că viața ta azi s-a-ncheiat Și tot ce-ai fost s-a terminat. „Copila mea, de ce-n primăvară când totul se naște, Petru să moară? Copila mea, eu drept în infern Aș vrea să merg când fulgii se-aștern”. Și pe când holdele te ascultau Mâinile-n armă se încleștau, Cuvintele-n gură se buluceau, Dar fără viață acolo'nghețau. Dormi îngropat în câmp de secară Vegheat de florile de primăvară. Nu-s trandafirii, nici chiparoșii, ci te acoperă mii de maci roșii.
