Encyclopedia of Human Evolution and Prehistory definește drept monofiletice: „un set de organisme, or taxoni, care include toate (și exclusiv) speciile descendente dintr-un strămoș ancestral comun”.1 Din punct de vedere biologic, general, evoluția unei specii de-a lungul unei singure linii filetice se mai numește și anageneză.
Modelul monofiletic a stat la baza teoriilor din perioada de început a biologiei naturale cum a fost în cazul lui Linné sau Lamarck. Carl ef Linné, creaționist prin credință și fixist prin teoriile pe care le-a prezentat, afirmă: „Sunt atâtea specii câte forme deosebite a creat Atotputernicul, de la începutul lumii; conform legilor înmulțirii aceste forme au produs o mulțime de altele, dar întotdeauna asemănătoare lor”, iar asupra varietății el afirmă că „există variații câte plante deosebite între ele pot crește din semințele unei specii. Varietatea este planta modificată printr-o cauză întâmplătoare: climă, sol, căldură, vânturi, iar odată cu înlăturarea cauzei modificatoare, ea își restabilește structura inițială”. 2 Este evident că pentru el structura cladistică fixată prin actul creației este imutabilă fiecare specie având propriul său phylum, pe care el a reprezentat-o printr-o cladă atribuită sistematic. J.B. Lamarck a rămas în istorie ca părintele evoluționismului pentru teoriile sale care, deși eronate în fond, datorită insuficienței documentării și a materialului științific, s-au dovedit adevărate prin forma gândirii intuitive care a putut fi aplicată ulterior unui fond științific adecvat încât formează astăzi neolamarkismul modern. În 1809 însă, în lucrarea Philosophie zoologique Lamarck respingea până și noțiunea de specie spunând că: „…în realitate natura nu a creat nici clase, nici ordine, nici familii, nici genuri, nici specii constante, ci numai indivizi”, 3 iar „specia e colecția de indivizi asemănători pe care generația îi perpetuă în aceeași stare atât timp cât condițiile de existență a lor nu se schimbă pentru a determina variații în obișnuințele lor, în caracterul lor, în forma lor”. 4
Teoria transformaționistă a lui Lamark (numită și a uzului și neuzului) ilustrată de celebra reprezentare a girafei care – în căutarea hranei – se forțează să își lungească gâtul tot mai mult și apoi transmite caracteristicile dobândite de-a lungul vieții în mod ereditar, aplicată în contextul modelelor evolutive poate fi doar monofiletică. Un individ (sau specie) transmite caracterele dobândite până se transformă în alt individ sau specie pe o singură ramură filetică.
Din perspectivă antropologică, specia Hominidelor a fost clasificată de Linné separat de
familia Pongidelor care grupa cimpanzeii (Pan), gorilele (Gorilla) și orangutanii (Pongo). Această clasificare era bazată atât pe compararea elementelor morfologice precum diferența cranială – mai mic în cazul pongidelor – cât și pe convingerea epocii care considera că creierul nostru mai mare și cultura complexă pe care am dezvoltat-o erau caracteristici care ne separau inclusiv de lumea naturală. Această convingere care considera omul separat de restul regnului biologic poziționându-l pe o linie monofiletică proprie a persistat pentru mai bine de două secole, fapt datorat și lipsei izvoarelor arheologice.
Modelul monofiletic aplicat originii omului a fost folosit de detractorii teoriei evoluției care au promovat ideea că evoluționișii vulgarizează condiția umană anulând intervenția divină prin afirmația „omul se trage din maimuță”.
